Orientarea sportivă, între Geografie și Sport



          Știai că există o ramură sportivă înrudită foarte mult cu... Geografia? Nu vorbim despre drumeții, ieșiri pe munte sau jogging-ul prin natură, ci despre un sport profesionist, cu federație, regulament, cluburi, concursuri, tot ce trebuie... Este vorba de Orientarea sportivă.







          Ce este Orientarea sportivă? O familie de discipline sportive, practicate în natură, de cele mai multe ori în păduri sau în zone cu relief fragmentat; dar pot ieși concursuri interesante și în orașe. Concurenții primesc la start o hartă și o busolă. Cu ajutorul acestora, trebuie să identifice în teren toate posturile de control. Trebuie să treacă pe la fiecare în ordine (de la postul 1 la ultimul). La fiecare post își validează fișa. Câștigă cel care termină primul.

Fig.1. Concurenții au țâșnit. Harta se studiază în alergare. Nu e timp de zăbovit...

Fig.2. Concurentă validându-și trecerea pe la postul de control, pentru a-și justifica parcurgerea corectă a acestora (în ordine). Validarea se face cu ajutorul unui compostor/ capsator sau a unui validator electronic

          Dar să știți că nu este suficient să găsești în teren posturile de control. Trebuie să ai și talentul de a citi harta. De exemplu, între postul 2 și 3 poate să fie un deal. Trebuie să fii isteț și să îți faci repede traseul mental, să nu alergi ca berbecul la deal, ci să îl ocolești. Sau pot exista văiugi foarte adânci, sau zone mlăștinoase. Trebuie iute să le identifici pe hartă și să le ocolești... Deci, orientarea sportivă nu este o simplă alergare, ci necesită și mult simț orientativ, logică, sclipire de moment și strategie.
          Spuneam că este o ”familie de discipline”. Se poate face orientare în alergare (cea mai la îndemână), pe bicicletă, pe schiuri etc. Practic, se poate folosi orice mijloc de transport. Este un sport simpatic, nu? Nu îți este dat oricând să vezi niște sportivi bine echipați, scăpați parcă de pe stadioanele de atletism, alergând printr-o pădure cu o hartă în mână... Există chiar și cluburi sportive, renumiți fiind cei din zona Cluj-Alba; dar orientare de calitate se face și în alte zone ale țării.

          Cum arată o hartă folosită la concursuri? Are elemente de planimetrie (utilizarea terenului, poteci, râuri etc) și de altimetrie (curbe de nivel, cote). După cum observați, este construită pe baza hărților topografice. Toate semnele convenționale apar la Legenda din stânga jos. În stânga sus apar scara și, poate mult mai importantă decât scara, echidistanța. Echidistanța este necesară în dozarea efortului, în calcularea altitudinii, dacă este convenabil să tai de-a dreptul un deal sau să-l ocolești etc.
Fig.3. Hartă utilizată la un concurs (sursa)

          Se observă că în concursul respectiv, sportivii au avut de parcurs 10 posturi de control. Acestea sunt unite pe hartă prin linia roșie. Ea este trasată orientativ, întrucât, după cum am zis, traseul dintre posturi ți-l alegi tu, după cum crezi că îți este mai ușor. Destul de rar linia dreaptă este traseul cel mai bun. La această adresă și aici găsiți o mulțime de hărți pentru concursuri.

Iată și un filmuleț interesant:



          Orientarea sportivă la școală. Se pot face cu elevii niște concursuri foarte spectaculoase. Pentru început, terenul poate fi chiar curtea școlii. Iată mai jos un exemplu de hartă pentru un astfel de joc ce se poate face la ora de Geografie.

Fig.4. Exemplu de hartă pentru concurs de orientare în curtea școlii.

          În fiecare din cele 10 posturi de control, elevii vor căuta o pancartă pe care este scris un cuvânt. Trebuie să noteze pe o foaie cele 10 cuvinte câștigătoare și să alerge la Sosire, unde se află profesorul. Câștigă acela care termină primul și are toate cuvintele scrise corect. Se poate juca și pe echipe. În Săptămâna Altfel se pot organiza concursuri de orientare în parc, în pădurea de lângă localitate etc.
          Am făcut cu elevii de la clasa a VI-a și a VII-a acest concurs și au fost foarte încântați. Au alergat, s-au orientat și s-au distrat pe cinste!






Bibliografie
- Adrian Pasol, hărți de orientare
- Orientaresportiva.wenode
- Federația Română de Orientare
- Despre Orientare, Wikipedia
- Orientare Prahova
- Hărți Orientare

___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț T.
18.02.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu