Fenomene de risc specifice orașului Urlați

          Am găsit prin laptop un proiect din anul II de facultate, scris în urmă cu 6 ani, ale cărui rezultate sunt însă de actualitate. Conține și prima mea hartă întocmită în GIS (ArcView), de care am fost foarte bucuros la vremea respectivă. Articolul poate fi un exemplu de lucru pentru studenții care au de prezentat teme asemănătoare.





1. Aşezarea geografică

          Oraşul Urlaţi este situat în sud-estul judeţului Prahova, în zona de contact dintre Câmpia Română (câmpia de glacis subcarpatic Istriţa-Câmpia Ploieştilor) şi dealurile subcarpatice (Bucovel la Nord-Vest şi Vest / Istriţa la Nord-Est) şi face parte din renumita regiune vini-viticolă Dealu Mare, aflându-se pe celebrul Drum al Vinului. Această situare geografică este favorabilă dezvoltării unor activităţi agricole specifice, cum ar fi viticultura şi pomicultura. Din punct de vedere matematic, oraşul este situat la egală distanţă faţă de Ecuator şi Polul Nord, pe paralela de 45˚ latitudine Nordică şi pe meridianul de 26˚ 14’ longitudine Estică.
          Vecinii oraşului Urlaţi sunt:
-în partea de nord : comuna Iordăcheanu
-în partea de sud : comunele Albeşti Paleologu şi Tomşani
-în partea de est : comuna Ceptura
-în partea de vest : comunele Valea Călugărească şi Plopu
          Calea de acces în localitate este Drumul Naţional 1B Bucureşti-Buzău din Albeşti Paleologu la distanţa de 4 km, pe Drumul Judeţean 102 C. De asemenea, oraşul este situat la o distanţă de 6 km de Gara Cricov, pe cursul superior al râului Cricovul Sărat.


 
Fig. 1.1 Crepusculul de seară, Orzoaia de Sus. 
Peisajul colinar, viticol - petrolier specific Urlaţiului

Fig. 1.2 Peisaj viticol, Valea Crîngului. Vedere spre Urlaţi. 
La orizont se văd Dealul Arioneşti (174,8 m) și Câmpia Ploieştilor

2. Caracteristici fizico-geografice

          Condiţiile fizico-geografice sunt dintre cele mai diverse pe teritoriul administrativ al oraşului. Situat la interferenţa dintre Subcarpaţi şi Câmpia de glacis subcarpatic Ploieşti-Istrita, Urlaţiul valorifică atât spaţiul colinar, cât şi pe cel de şes. Totodată, vulnerabilitatea organismului urban este generată atât de agenţii naturali specifici dealurilor, cât şi de cei specifici câmpiei.
          Din punct de vedere al omogenităţii condiţiilor de relief, teritoriul oraşului se suprapune peste următoarele sectoare (Fig..4.4):

- sectorul jos, de vale şi câmpie, acoperit de oraşul-propriu zis (pe Culoarul Cricovului Sărat) şi de culturi agricole (pe terenul sudic). Culoarul Cricovului Sărat reprezintă sectorul de curs al râului, din zona Urlaţiului, unde valea, după ce a avut aspectul unui extins culoar depresionar în amonte (Depresiunea Podeni-Apostolache) şi înainte de a ieşi spre câmpia largă, se îngustează foarte mult şi ia formă asimetrică, cu 3 perechi de terase dezvoltate mai ales pe malul stâng. De altfel, pe terasa a doua de pe stânga râului se află nucleul urban, oraşul propriu-zis situându-se pe toate cele 3 terase de pe malul stâng.

- sectorul Dealul Arioneşti. Este format din cartierele Arioneştii Vechi, Valea Mieilor, Schiau, Valea Pietrei, Jercălai. Acestea au statut de localităţi componente ale Urlaţiului. Acoperă terasele slab dezvoltate de pe malul drept al râului, versantul estic (care înclină spre râu) al dealului Arioneşti, precum şi interfluviul Arioneşti. Dacă primul sector se suprapune peste condiţii foarte favorabile locuirii (poduri de terasă, câmpie), stabilitate geomorfologică şi vulnerabilitate mică, sectorul acesta, caracterizat prin pante mari, substrat petrografic specific Subcarpaţilor (roci sedimentare moi, argile, pietrişuri), valorificare incorectă a terenurilor, este foarte vulnerabil la dezechilibre.

- sectorul Dealu Mare-Istriţa cuprinde cartierele (cu statut de localităţi componente) Valea Nucetului, Valea Crîngului, Valea Urloii, Valea Seman din zona Dealu Mare, acoperind, în marea lor majoritate organismele torenţiale vechi şi actuale, după cum vom vedea mai departe. Cartierele Mărunţiş şi Cherba se află pe zona de record, pe cele mai înalte spaţii ale Câmpiei de glacis subcarpatic, pe cursurile inferioare ale organismelor torenţiale. Specificul acestei zone sunt văile torenţiale foarte adânci (a căror geneză va fi explicată în cele ce urmează), în general foarte vechi, dar şi actuale, locuirea spaţiului de-a lungul acestora, pantele cu expunere în general sudică, valorificare viticolă.

          Amplasarea într-un culoar depresionar înseamnă existenţa a două căi de acces: una dinspre N şi cealaltă dinspre S. Cea de-a doua rămâne ca singură poartă de acces importantă, întrucât fluxurile de navetişti (muncitori, elevi între Urlaţi şi Ploieşti), schimburile comerciale şi alte interferente economice se stabilesc pe acest drum judeţean. Vulnerabilitatea lui devine mare, în cazul fenomenelor de risc asociate anotimpului rece: polei, gheaţă la sol, viscol, căderi mari de zăpadă.
          Climatul se încadrează în cel temperat – continental cu temperaturi medii anuale de 10˚ C şi precipitaţii de 600-700 mm şi are elemente ce-l individualizează. Se poate exemplifica etajarea altitudinală, ca urmare a dezvoltării pe 332 m, şi anume între 113 m alt abs în albia Cricovului Sărat şi 445 m alt abs – vf Scoruş, Dealu Mare, la N de Valea Urloii. De asemenea, dispunerea N-S a văii Cricovului Sărat, transversal pe aliniamentele subcarpatice, precum şi înşeuarea din nord-estul bazinului, ca treaptă de contact mai coborâtă cu valea Buzăului, generează, în anumite condiţii, curgeri de aer de tip Foehn, sau Pseudofoehn mai corect denumite, dinspre Subcarpaţii înalţi, Depresiunea Drajna şi Valea Buzăului cu efect moderator asupra climatului urlăţean. Climatul, prin natura tipului său, precum şi datorită dispunerii perpendiculare şi la adăpost a spaţiilor urban şi de interes, pe fundul văilor, creează rareori fenomene de risc neasociate cu alţi factori.
          Învelişul vegetal are rol stabilizator pentru versanţi. Dacă Dealu Mare este acoperit în marea majoritate cu viţă de vie, versantul urlăţean al dealului Arioneşti este acoperit de vegetaţie de ierburi mărunte. Această chestiune coroborată cu păşunatul activ, panta mare şi substratul de roci sedimentare moi generează o vulnerabilitate accentuată la deplasări de versant, la degradarea terenului. De asemenea, gospodăriile situate pe versant sunt expuse. Pe arealul interfluvial al dealului, cartierul Schiau, şi în zona sudică a acestuia (cartierul Valea Mieilor) terenul este acoperit de pădure şi, respectiv, de viţă de vie.
          Hidrografia. Râul Cricovul Sărat, ce izvorăşte din Subcarpaţii interni, Dealul Salcia, şi îşi strânge toţi afluenţii în amonte de Urlaţi, poate fi considerat cu potenţial maxim de a genera fenomene de risc în Culoarul îngust al Urlaţiului. Albia majoră, inundabilă la debite mari, este expusă la riscuri doar pe anumite porţiuni. Astfel, unele parcele agricole ce coboară până în luncă sunt vulnerabile, Acestea, însă, sunt redus răspândite spaţial. Albia majoră este aproape în totalitate în regim natural de curgere, acoperită cu vegetaţie de zăvoi, nisipuri şi pietrişuri de luncă şi soluri aluvionare, neintrând în categoria zonelor expuse. Expuse la viituri sunt podurile şi gospodăriile de pe fruntea terasei 1, de pe malul concav. Acestea din urmă sunt primele afectate de eroziunea laterală. Trebuie menţionat, de asemenea, că meandrarea este pronunţată, fiind în strânsă corelaţie cu procesele de versant, după cum vom vedea în capitolele următoare. Numărul viiturilor şi intensitatea lor, cu efectul lor eroziv, depind nu numai de regimul pluviometric (aversele de vară) de pe cuprinsul superior al bazinului hidrografic, ci şi de gestionarea corectă a învelişului forestier de pe acelaşi spaţiu mai sus amintit. Se ştie că pădurea reduce substanţial curgerea de suprafaţă, prin reţinerea apei de precipitaţii de către coronamentul, frunzele arborilor şi de litieră. De asemenea, pădurea stopează eroziunea şi canalizarea apei de ploaie, determinându-i infiltrarea în sol. Iată cum, dacă nu tăiem pădurile, în timpul ploilor torenţiale apa va fi reţinută pe versanţi şi nu se va scurge în albia râului sau se va scurge mult mai lent. Debitul râului nu va creşte brusc determinând viituri, cu efecte negative în aval (la Urlaţi în cazul nostru)
          Urlaţiul este alimentat cu apă potabilă din puţurile de la Bălţeşti, o localitate situată la 17 km NV. Însă, populaţia din localităţile componente, în mare parte, se alimentează cu apă potabilă direct din pânza freatică. Poluarea acesteia poate avea urmări negative asupra sănătăţii locuitorilor din Valea Crîngului, Valea Urloii, Mărunţiş, Cherba, Valea Seman.
          Conchidem că aspectele fizico-geografice nu acţionează singular, ci grupat, în generarea fenomenelor de risc. De asemenea, vulnerabilitatea anumitor spaţii este generată de acţiunea corelată a factorilor fizico-geografici şi social-economici.


3. Caracteristici social-economice

          Din suprafaţa totală a oraşului, 4367 ha, 1372 ha sunt acoperite de intravilan, iar 2995 ha reprezintă extravilanul. Ponderea mare a extravilanului se explică prin existenţa unei zone de influenţă exterioară destul de mare (activitatea agricolă este bine conturată).
          De asemenea, relieful colinar determină existenţa unor spaţii extinse între oraş şi satele aflate în administraţie (ca localităţi componente). Urlaţiul are, deci, în componenţă 15 localităţi componente: Arioneştii Noi, Arioneştii Vechi, Cherba, Jercălăi, Mărunţiş, Orzoaia de Sus, Orzoaia de Jos, Scheau, Valea Nucetului, Valea Bobului, Valea Crîngului, Valea Mieilor, Valea Pietrii, Valea Seman, Valea Urloi.
        Localităţile componente se confruntă cu numeroase probleme de infrastructură: alimentarea cu apă şi gaze naturale, inexistenţa sistemului de canalizare, accesul în majoritatea localităţilor se face doar pe câte un drum, nemodernizat, acoperit cu piatră. Majoritatea acestor cartiere are grad ridicat de izolare. O parte din populaţie este navetistă, mai ales cea tânără spre liceul şi şcolile din Centrul propriu-zs. Populaţia nu are acces la servicii medicale, Pompieri, Poliţie, Primărie, cu sediile în centrul oraşului. Condiţiile de infrastructură precare concomitent cu numărul populaţiei (vezi tabelul 3.1) şi condiţiile fizico-geografice cresc vulnerabilitatea mai ales a acestor spaţii: Cherba, Jercălăi, Mărunţiş, Valea Crîngului, Valea Mieilor, Valea Seman, Valea Urloi.
          Oraşul propriu-zis se caracterizează prin continuitatea spaţiului şi a infrastructurii, unitate şi o omogenitate funcţională relativă. Forma oraşului este alungită, de-a lungul Drumului Judeţean 102C, formă rezultată în urma restrictivităţii reliefului colinar (Dealul Arioneşti şi Dealul Mare) prin pantele ce nu permit dezvoltarea unui spaţiu urban. Această restricţie impusă de relief a cauzat dezvoltarea oraşului de-a lungul văii, pe podurile de terasă. Textura este dată de trama stradală. Aceasta se caracterizează prin existenţa câtorva străzi paralele cu valea râului (1 Mai, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu) de importanţă principală şi existenţa străzilor de importanţă locală, ce fac legătura între străzile principale în unghi drept în majoritatea cazurilor. Fizionomia urbană este dată de amplasarea, direcţia, densitatea clădirilor şi de profilul urban vertical. Astfel, doar zona centrală (cu blocuri) are o concentraţie mai mare de clădiri şi o înălţime a profilului urban de 17-25 m. În spaţiul înconjurător, fiind preponderent gospodării, profilul urban nu depăşeşte 10 m.
Zona periurbană, constituită din satele aflate în administraţia Urlaţiului, se caracterizează mai ales printr-un grad ridicat de răsfirare (în special pe văile torenţiale de pe Dealul Istriţa-Valea Nucetului, Valea Crângului, Mărunţiş, Valea Seman, Valea Urloi).
          Disparităţile Centru-localităţi componente schimbă şi natura vulnerabilităţii pentru Centru. Astfel, oraşul propriu-zis, cu o infrastructură bine-organizată, devine vulnerabil sub alte influenţe, majoritatea de natură antropică. Astfel, densitatea mai mare a clădirilor, profilul urban mai înalt (25m), densitatea populaţiei mult peste cea medie (de 266 loc/kmp), vechimea unor clădiri istorice (clădirea Primăriei şi alte câteva imobile din zonă) şi activităţile economice generează alte tipuri de vulnerabilitate: la seisme, la incendii, la eventuale maladii, la conflicte sociale.

Tabelul 3.1 Numărul de locuitori în localităţile componente


  Cartierele orașului
  Numărul de locuitori
  Centrul propriu-zis
8 070
  Arioneştii Noi
273
  Arioneştii Vechi
465
  Cherba
258
  Jercălăi
263
  Mărunţiş
299
  Orzoaia de Jos
414
  Orzoaia de Sus
132
  Scheau
26
  Valea Bobului
35
  Valea Crîngului
340
  Valea Mieilor
101
  Valea Nucetului
214
  Valea Pietrei
466
  Valea Seman
100
  Valea Urloi
182
  total
11 638

Sursa: Strategia privind dezvoltareaeconomica, socială şi de mediu a ORAŞULUI URLAŢI, judeţul Prahova, pentru perioada 2007-2013, date preluate din MACHETA ORAŞULUI URLAŢI (ANUL 2005), Serviciul de Impozite şi Taxe Locale.

          Structura etnică a populaţiei, din datele D.J.S.P., reliefează un procent de doar 1,6% ţigani declaraţi din totalul populaţiei. Populaţia de etnie ţigănească este concentrată in 3 zone principale :
- comunitatea din zona străzii Crinului;
- comunitatea din cartierul Arioneştii Noi;
- comunitatea din zona străzilor Cuza-Voda şi Coteni.
          Cele 3 zone sunt defavorizate edilitar, ocuparea populaţiei de vârstă activă este redusă, o bună parte din populaţie fiind deficitar educată. În condiţiile de faţă, sunt vulnerabile la dezechilibre şi conflicte sociale.
          Şi activităţile economice înlesnesc vulnerabilitatea. Astfel, păşunatul pe Dealul Arioneşti accelerează degradarea terenului prin crearea de poteci şi reducerea învelişului ierbos - factori pasivi ai procesului eroziv. Anual, producţia culturilor agricole din Sud (cereale, floarea-soarelui, plante furajere) este expusă compromiterii, în cazul secetelor sau căldurii excesive aduse de masele de aer estice. Industria extractivă a petrolului şi a gazelor naturale creşte riscul la poluare şi incendii, Fabrica de confecţii şi Fabrica de vată din Orzoaia de Jos sunt, de asemenea, vulnerabile la incendii.


4. Fenomenele de risc specifice teritoriului oraşului Urlaţi şi vulnerabilitatea spaţiului la dezechilibre

          În acest capitol sunt prezentate, descrise şi analizate principalele riscuri din teritoriu, cu exemple concrete, modalităţile de prevenire, vulnerabilitatea unor spaţii care au fost mai mult sau mai puţin ferite de astfel de fenomene, dar care ar putea deveni afectate în anumite circumstanţe.
          După cum am mai spus, râul Cricovul Sărat reprezintă un agent de mare influenţă.
          Puterea distructivă a viiturilor şi vulnerabilitatea la viituri au fost considerabil reduse prin anumite măsuri şi lucrări antropice de albie. În acest sens se pot cita:
- devierea cursului între digurile de 5 m înălţime, din pământ, de-o parte şi cealaltă a albiei minore, în dreptul cartierelor Valea Pietrei şi Orzoaia de Jos (fig. 4.1, fig. 4.4). Practic, s-a realizat despletirea celui de-al doilea meandru din Urlaţi în două braţe, cel vechi (care manifesta o puternică eroziune pe malul concav, vulnerabilitatea intravilanului Orzoaia de Jos de pe terasa 1 fiind foarte ridicată) şi cel îndiguit, principal, ce trece aproximativ prin centrul fostei deschideri a meandrului.

Fig. 4.1 Diguri din pământ de protecţie contra viiturii. 
Orzoaia de Jos – Valea Pietrei

- în dreptul localităţii Arioneştii Noi (Fig. 4.2) s-a construit un dig cimentat de protecţie a frunţii de terasă (cu panta de 90˚). Utilitatea acestei lucrări este inferioară celorlaltor măsuri, întrucât este realizată pe malul convex, la aproximativ 100 m distanţă de albia minoră şi la 6 m alt relativă. De asemenea, pe muchia terasei 1 nu sunt clădiri, ci doar grădini.

Fig. 4.2 Dig de protecţie al malului stâng în albia majoră. Arioneştii Noi

- un exemplu foarte bun îl reprezintă înlocuirea vechiului pod ce făcea legătura între cartierul Valea Pietrei şi oraş. Din cauza depăşirii tehnice a podului (materialul de construcţie uzat şi slăbit de viituri de-a lungul timpului), întreaga zonă Arioneştii Vechi – Valea Pietrei era vulnerabilă la semi-izolare. Noul pod (Fig. 4.3) dispune de diguri de protecţie a malului.

 
Fig. 4.3 Podul de la Valea Pietrei

          În albia majoră au fost identificate 6 case şi 1 casă în construcţie (Arioneştii Noi) şi alte câteva gospodării, care avansează de pe fruntea terasei până în albie. Vulnerabilitatea acestora la viitură este redusă datorită altitudinii relative faţă de luciul apei (6 m), distanţei mari faţă de albia minoră (60-100m), amplasării pe malul convex, înclinării albiei majore dinspre tâţână spre râu, adâncimii albiei minore (4 m). Aceste valori nu sunt anulate de eventuala forţă de viitură a râului (rezultată în funcţie de mărimea bazinului hidrografic, regimul pluviometric, intensitatea averselor etc.), deci vulnerabilitatea gospodăriilor la viitură este mică. Pe de altă parte, vulnerabilitatea la inundaţie este mai mare. Terenul orizontal şi eventualele creşteri ale nivelului râului (care pot fi şi lente, nu doar viituri) amplaseaza aceste terenuri în aria riscului de inundaţie.

Tabelul 4.1 Chestionar privind percepţia inundaţiilor în Urlaţi

          Dacă anumite măsuri de prevenire a efectelor viiturilor s-au luat şi s-au materializat, după cum am prezentat mai sus, inundaţiile rămân motiv de îngrijorare pentru un număr de maxim 10 case şi alte câteva construcţii (grajduri, coteţe), precum şi pentru grădinile, fâneţele aferente acestor gospodării. Ultima inundaţie importantă, dar care s-a soldat cu pagube neînsemnate, a avut loc, se pare, în a opta decadă a secolului XX, în urmă cu mai mult de 30 de ani. De aceea, îngrijorătoare devine slaba conştientizare a riscului. Locuitorii, în marea majoritate, nu au trăit ultima inundaţie şi nu au, deci, o memorie a riscului. Cei 4 localnici chestionaţi, din gospodării diferite, afirmând că nu sunt asiguraţi în cazul unei inundaţii, 3 dintre ei neştiind ce au de făcut în cazul unei inundaţii.
          Chestionarul reflectă condiţiile reale din teren. Localnicii puţin numeroşi, cu un nivel de trai modest şi cu studii inferioare trăiesc în aproximativ 6-10 case expuse la inundaţie. Nu au teamă şi nici conştientizare faţă de riscul la inundaţie întrucât Cricovul Sărat nu a manifestat ameninţare de când aceştia locuiesc în zonă. În general au încredere în autorităţi şi se declară receptivi la eventualele cerinţe ale acestora.
          Vulnerabilitatea spaţiului albiei majore este foarte redusă, ca urmare a numărului redus de potenţiale pagube materiale (mai puţin de 10 case, mai puţin de 20 de construcţii anexe, mai puţin de 20 de parcele agricole) sau potenţiale victime.

Fig. 4.4 Harta fenomenelor de risc naturale şi antropice 
recente şi actuale pe teritoriul oraşului Urlaţi

          Accelerată in timpul viiturilor, eroziunea laterală a râului creşte vulnerabilitatea unor terenuri de pe terasa 1 şi chiar de pe întreg versantul dealului Arioneşti, după cum vom vedea.
          În ciuda îngustării la Urlaţi a culoarului Cricovului Sărat, acesta are un grad de sinuozitate foarte mare (Fig. 4.4). Manifestă deci o intensă eroziune laterală. Subminarea versantului înseamnă dispariţia susţinerii stratului superficial (sol şi rocă) de pe versant sau fruntea terasei 1 (după caz). În aval de Arioneştii Vechi, dealul cu acelaşi nume se termină abrupt în albia minoră. Se pare că eroziunea pe malul concav a subminat versantul, care prin surpări şi alunecări repetate regresive (începând de la bază) şi-a mărit panta. Surpările şi alunecările sunt actuale (Fig. 4.5). De altfel, datorită riscurilor, valorificările agricole şi casele lipsesc în totalitate pe acest sector al dealului Arioneşti. Terasele naturale sunt întrerupte de versantul ce se termină direct în râu, acesta fiind un alt motiv al întreruperii spaţiului locuit între Arioneştii Vechi şi Valea Mieilor.

Fig. 4.5 Eroziunea versantului prin subminarea malului concav. 
Dealul Arioneşti, la ieşirea din oraş

         Aproape de podul de la Valea Pietrii, fruntea terasei 1, pe stânga, se termină în albie, pe malul concav. În Fig. 4.6, o gospodărie avansează pe fruntea terasei, unde, din cauza eroziunii bazei, stratul de suprafaţă îşi pierde echilibrul şi se deplasează gravitaţional, mişcare numită creeping, ce înclină copacii şi gardul şi poate conduce la eroziunea solului.

Fig. 4.6 Eroziunea malului concav determină deplasarea de tip creep. 
Zona podului de la Valea Pietrei

          Totuşi, influenta eroziunii laterale are consecintă la scară mult mai mare. Avansarea râului spre versant, prin eroziunea celor 2 maluri concave de pe stânga (Fig. 4.4) înseamnă coborârea nivelului de bază, ce ar părea un paradox., întrucât nu are loc nicio lăsare a nivelului apei. Prin subminarea versantului, apele de pe versant, concentrate, îşi sporesc forţa erozivă de fund. Apoi, prin eroziune regresivă, ravenele se transformă în adevărate organisme torenţiale. Aceasta ar putea explica de ce cele 3 organisme torenţiale de la Valea Pietrei sunt situate în dreptul malurilor concave ale râului. În Fig. 4.7 este reprezentată jumătatea superioară a celui de-al treilea organism torenţial (numărate din amonte spre aval) de la Valea Pietrei. Chiar în zona drumului de legătură Jercălăi – Valea Pietrei – Urlaţi, doi torenţi îşi unesc canalurile de scurgere. Cel din centrul imaginii, mai tânăr, cu vale mai adâncă şi eroziune activă a fost barat prin două lucrări. Este diminuată, astfel, vulnerabilitatea caselor şi a gospodăriilor situate mai jos de confluenta cu torentul din stânga, ce are deschidere mare şi forţă erozivă redusă.
          Dacă râul influenţează procesele de versant, se poate considera şi viceversa, râul deviindu-şi cursul în dreptul conurilor de dejecţie torenţiale, în încercarea de a ocoli surplusul de material depus.

Fig. 4.7 Bazinul de recepţie şi canalul de scurgere al torentului de la Valea Pietrei

          Mai sus de Arioneştii Vechi se ridică mai mulţi versanţi cu cele mai accentuate pante dintre cei din zona Urlaţiului. Aproape în totalitate sunt acoperiţi de lucrări de agroterasare nefinalizate. Cu excepţia bazinului de recepţie şi a canalului de scurgere ale torentului de sub releu, Schiau (Fig. 4.4) acoperit de vegetaţie spontană, învelişul de ierburi mărunte este caracteristic. În aceste condiţii, frunţile dezierbate ale agroteraselor au devenit microrâpe de desprindere ale alunecărilor de teren, iar suprafaţa topografică ia aspect vălurit acolo unde panta este mai mică. În general, riscul la alunecări de teren este foarte mare. Pot fi afectate potenţialul agricol şi casele de pe versant, cartierul Arioneştii Vechi. Măsurile de prevenire ar putea fi cele general – valabile, precum plantarea de arbori sau livezi, viţă de vie, reducerea păşunatului intens caracteristic aici, construirea unor dispozitive transversale de susţinere. Organismul torenţial anterior amintit rămâne lipsit de pericol, atât timp cât învelişul vegetal (arbuşti şi arbori scunzi) persistă.
          Torentul de la Valea Mieilor constituie un alt exemplu de bună gestionare a fenomenelor de risc prin bararea canalului de scurgere (Fig. 4.8).

Fig. 4.8 Bararea canalului de scurgere al torentului de la Valea Mieilor

          Dealurile Urlaţiului (sau Dealu Mare) reprezintă sectorul extrem sud-vestic al Dealului Istriţa. Acestea depăşesc 400m alt., dar în general sunt joase, formate prin ultimele cutări ale orogenezei alpine. Mai precis, provin din ridicarea, cutarea şi ondularea puţin intense ale marginii externe a molasei acumulate în avantfosa subcarpatică. Limita dintre deal şi câmpia de glacis este slab conturată. Dealul a fost intens erodat de cei 4 torenţi principali (de la Valea Nucetului, Valea Crîngului, Valea Urloi, Valea Seman), iar câmpia rezultată în urma aglutinării conurilor de dejecţie a pătruns mult în spaţiul deluros. De asemenea, valoarea pantei se schimbă foarte lent de la câmpie la deal.
          Geneza acestor organisme torenţiale este strâns legată de orientarea generală sudică a versanţilor, şi de panta nu foarte accentuată. În Fig. 4.9 este reprezentarea schematică a diferenţei de radiaţie solară receptată de un versant cu orientare sudică şi o suprafaţă orizontală sau cvasiorizontală (câmpie/mare) situată la poalele acestuia. Din cauza unghiului de incidenţă, un fascicul de raze solare cade pe versant mai concentrat. În consecinţă, versantul este mai bine încălzit decât câmpia de la poale. Această diferenţă se accentuează în timpul iernii, când, datorită poziţiei joase a Soarelui pe boltă şi a existenţei pe câmp a stratului de zăpadă (zăpada are albedoul maxim, reflectă foarte bine radiaţia), parte din radiaţia directă receptată de câmpie se reflectă în direcţia versantului. Dealurile Urlaţiului beneficiază, deci, de energie calorică însemnată, superioară chiar celei de la câmpie. Acest aspect a restricţionat dezvoltarea unui înveliş vegetal arborescent, vegetaţia existentă aici anterior locuirii, fiind sărăcăcioasă - arbuşti şi ierburi, silvostepă. Înclinarea redusă a versanţilor, caracteristică regiunilor extrasubcarpatice şi învelişul vegetal sărăcăcios au favorizat intensitatea procesului pedogenetic de eluviere-iluviere. În profilul de sol, constituienţii fini (argila) au fost spălaţi intens de apele de ploaie şi transportaţi pe verticală şi acumulaţi în partea inferioară a solului. În orizontul superior (de sub humus) de unde au fost evacuaţi constituienţii fini, au rămas constituienţii grosieri (nisip, lut). Acest orizont se numeşte orizont eluviat, iar cel inferior, cu argilă acumulată, iluviat. Intensitatea procesului de eluviere poate fi exemplificată în Fig. 4.10 . În canalul de scurgere al torentului de la Valea Urloi profilul de sol apare la zi. Orizontul deschis la culoare este cel eluviat. Practic, acest process pedogenetic a însemnat crearea unui sol nisipos de suprafaţă. Solul nisipos favorizează adâncirea rigolelor, întrucât nisipul este necoeziv, deci poate fi uşor evacuat pe suprafeţe înclinate. Prin eroziune liniară şi laterală rigolele s-au transformat în ravene, care prin numărul lor, dezvoltarea individuală, eroziune regresivă au format adevărate organisme şi văi torenţiale cu valori ale adâncimii reliefului de peste 100m.

Fig. 4.9 Încălzirea diferenţiată versant – câmpie 
valabilă pentru Dealurile Urlaţiului

Fig. 4.10 Canalul de scurgere al uriaşului torent de la Valea Urloi

          Pe aceste 4 văi vechi, torenţialitatea este activă. Torentul de la Valea Urloi are un bazin de recepţie compus din 4 bazinete (unul nord-vestic, unul nordic şi două estice). Fig. 4.11 este o imagine imortalizată de pe interfluviul dintre cele două bazinete estice. În ultimul plan apare bazinetul nord-vestic. În extremitatea dreaptă este conturat bazinetul Nordic, principal de altfel. În planul din faţă apare spaţiul intrabazinal. Aici două baraje din beton, cu lungimi de aproximativ 50 m, au rolul de a frâna curgerile de suprafaţă, implicit spălările şi eroziunea de suprafaţă. Ferma cu bovine de aici, prin hrănirea acestora, poate fi considerată agent de atac asupra vegetaţiei naturale. Se ştie că reducerea vegetaţiei înseamnă sporirea curgerilor de suprafaţă în defavoarea infiltraţiei. Înseamnă, deci, creşterea eroziunii şi a potenţialului distructiv al torentului în aval. În spaţiul bazinal mai apar 6-7 case. Sunt două ravene (cea din prim plan este betonată) ce se unesc şi formează canalul de scurgere al torentului. Bazinetele estice sunt de amploare mai mică în comparaţie cu cel principal, nordic. Pe unul se manifestă alunecări de teren, iar cel de-al doilea are profil transversal larg, în formă de “U”. Alimentează ravena de la bază prin spălări de suprafaţă, şiroire. După cum am mai spus, torentul are dimensiuni mari, canalul său atingând în unele puncte chiar 10 m adâncime. Un număr redus de case, ~ 7, din cartierul Valea Urloi sunt vulnerabile, în principal datorită amplasării acestora pe marginea canalului de scurgere.

Fig. 4.11 Bazinul de recepţie al torentului de la Valea Urloi

          Torentul “înfrăţit”, din Valea Seman, cu care se uneşte într-unul singur la Cherba, poate fi considerat fenomen de risc mai mult pentru clădirile de la Cherba, situate pe marginea canalului de scurgere (un magazin şi câteva case), Valea Seman fiind redus locuită. Siguranţa caselor situate pe marginea canalului de scurgere depinde de intensitatea eroziunii laterale.
          Torentul de la Valea Seman, mai dezvoltat decât cel de la Valea Urloi, este mai puţin periculos şi datorită faptului că acesta are întreg bazinul acoperit cu viţă de vie rânduită de-a lungul curbelor de nivel, pe când bazinul “confratelui” său este acoperit cu vegetaţie spontană sărăcăcioasă (ierburi mărunte, arbuşti spinoşi), ce permit mult mai bine curgerea de suprafaţă, viitura având condiţii favorabile de formare. În formă generală, s-au luat numeroase măsuri preventive, bararea cu beton a canalurilor celor doi torenţi apare adesea în peisaj. Totuşi, în unele puncte, aluvionarea a acoperit aceste baraje.
          Torentul de la Valea Nucetului se caracterizeaza prin variatia lăţimii şi a adâncimii canalului de scurgere. De la 3m lăţime şi 0,5m adâncime acesta se lărgeşte brusc la peste 10 m adâncime şi 20 m lăţime. Din păcate există de-a lungul canalului şi îngustări, nu doar lărgiri ale acestuia. Aşadar, la o astfel de îngustare, apa torenţială îşi sporeşte viteza şi forţa, afectând casele situate chiar pe astfel de sectoare înguste. De aceea, localnicii au amenajat un heleşteu de ~100 mp în amonte de o astfel de gâtuire pentru a proteja casele din sectorul îngust. În plus, şi acest torent e barat de numeroase lucrări din beton pentru a frâna viitura şi, implicit, eroziunea. Tot în sectoarele înguste şi puţin adânci, drumul de access spre ultimele case ale Văii Nucetului, drum din pământ, coincide sau se află în paralel cu patul canalului de scurgere. Aceasta determină acumularea şi menţinerea umidităţii în solul drumului, făcându-l mocirlos şi extrem de greu practicabil. Unde drumul se află în pantă, acesta a fost erodat şi adâncit până la orizontul argilos, făcându-l şi mai noroios şi impracticabil. Sectoarele extinse ale canalului de scurgere sunt specifice în partea inferioară a Văii Nucetului. Malurile abrupte (70˚ -90˚) sunt supuse unor prăbuşiri şi surpări foarte active, material de dimensiuni reduse desprinzându-se continuu. Deci, slaba coeziune a rocilor (nisipuri, pietrişuri fine, argile) şi a solurilor cauzează desprinderile continue din mal şi, implicit, retragerea acestora. În 3 puncte, a rămas o distanţă de doar 1 m între drumul de acces spre casele de la Valea Nucetului şi şoava foarte abruptă. Dacă nu se vor lua măsurile necesare de stabilizare a malului, lucrări de consolidare sau plantaţii, în câţiva ani acea distanţă de 1m va dispărea.
          În bazinul de recepţie se manifestă o intensă ravenare asociată cu alunecări de teren sau suprapusă peste alunecări de teren mai vechi.Aceste degradări de teren nu pot fi considerate fenomene de risc atâta timp cât zona rămâne nelocuită. Sunt fenomene de risc pentru că instalarea rigolelor şi a ravenelor conduc la o canalizare mai rapidă a apelor de ploaie şi din sol, reprezintă condiţii favorabile de formare a viiturii prin alimentarea cu apă a canalului de scurgere. Reprezintă fenomen de risc pentru casele din Valea Nucetului. Pe de altă parte, alunecările de teren asociate cu procesele de ravenare constituie factor de risc pentru drumul de importanţă pentru industria petroliferă extractivă din zonă (sunt numeroase sonde şi parcuri). Acesta se află pe interfluviu, deasupra bazinului de recepţie. Ravenarea şi alunecările, prin eroziune regresivă, au apropiat periculos de drum malurile abrupte. Într-un punct a fost identificată chiar desprinderea a 1/5 din lăţimea drumului. Sunt absolut necesare măsurile de stabilizare. Valea torenţială a Nucetului constituie o formă excelentă pentru studiul geomorfologic şi un element principal al freneziei indusă de plaiurile urlăţene. Adâncimea fragmentării reliefului (150m) şi vârsta o clasează pe primul loc între văile torenţiale urlăţene. Cele 3 suprafeţe de eroziune prezente oferă indicii asupra alternanţei a 3 perioade de eroziune pe suprafaţă cu 3 perioade de paroxism al cutărilor (concomitente cu eroziunea în adâncime pronunţată). Aşadar, alternanţa concavităţilor şi convexităţilor infrăţile (situate la aceleaşi înălţimi) pe cei doi versanţi, explică formarea văii (torenţialitatea) în acelaşi timp cu ridicările (cutările) dealului.
          Trebuie amintite, ca torenţi incipienţi, numeroasele drumuri de ţară construite de-a lungul pantei. Canalizarea apei pe urmele lăsate de vehicule duce la eroziune liniară, formarea de rigole şi chiar transformarea drumurilor în adevărate ogaşe şi ravene. Pot fi citate drumurile mai sus de Valea Pietrei, adâncite (1m) de eroziune. Astfel de drumuri vor deveni impracticabile şi vor necesita investiţii financiare inutile dacă ar fi fost corect construite (drumurile de la Valea Urloi, Valea Seman).

Fig. 4.12 Ravena afluentă torentului de la Valea Seman are bazinul de recepţie 
larg deschis, cu profil transversal în “U” şi este alimentată de curgerile areolare

          Vulnerabilitatea extravilanului sudic, acoperit de culturi agricole, a fost considerabil redusă odată cu demararea programului de lansare de rachete anti-grindină. Producţia nu mai este periclitată. Însă acest teren rămâne vulnerabil la secetă, mai ales că, în ultimii ani, verile la Urlaţi au fost extrem de calde şi cu precipitaţii reduse.
          În capitolul 2 am văzut cum anumite condiţii de infrastructură, sociale, demografice pot crea predispunerea unor arii la fenomene de risc, dintre care unele de natură antropică. Din categoria fenomenelor antropice de risc se pot cita incendiile şi poluarea.
          În 2008 un puternic incendiu a afectat Fabrica de vată de la Orzoaia de Jos cu pierderi materiale şi financiare insemnate, resurse şi energie consumate pentru stingerea acestuia. În continuare, fabrica şi zona înconjurătoare, locuită, rămân puncte vulnerabile pe harta Urlaţiului.
          Tot aici, trebuie amintită puternica lovitură primită de industria extractivă locală, pe data de 27 mai 1995. În urma unui procedeu obişnuit de perforare a unui strat de zăcământ inferior, sonda 611 BIS S.R.P. de ţiţei, situată în apropiere de Orzoaia de Sus, scapă în erupţie liberă. Din cauza presiunii şi a forţei de frecare, la contactul cu aerul, gazul face autoaprindere. Incendiul, ce a durat o săptămână, a ars un tractor cu troliu, câteva rânduri de vie învecinate, care au reintrat în circuitul agricol în anii următori, a adus pierderi materiale de echipament, financiare, a însemnat pierderi de hidrocarburi, poluare fonică şi a aerului pe spaţiu restrâns, consum de energie şi compromiterea sondei respective. O echipă de ingineri în domeniu a stopat incendiul printr-o metodă inventivă de introducere de noroi în zăcământ prin două sonde învecinate, noroi ce a fost împins sub presiune în stratul din care ieşeau gazele, omorându-l. Vulnerabilitatea sondelor la astfel de incendii rămâne, chiar dacă, între timp, metodele de lucru şi echipamentul s-au modernizat.
          Poluarea Urlaţiului este specifică oricărui spaţiu urban. În râu sunt deversate unele conducte de canalizare, gunoaie menajere. Decenii la rând, apa sărată de zăcământ extrasă de industria petroliferă a fost deversată in râu. Normele de mediu obligă Schela să reintroducă în zăcământ apa extrasă odată cu hidrocarburile. Marea problemă a oraşului o constituie însă groapa de gunoi de la Orzoaia de Jos, din albia majoră. Este nemodernizată şi reprezintă o sursă de poluare pentru zonă şi un atentat la sănătatea locuitorilor. La fel, staţia de epurare are echipament vechi şi necesită modernizări tehnice.

Fig. 4.13. Staţia de epurare orăşenească este construită pe un terasament 
la 1-2 m deasupra nivelului albiei majore, fiind ferită de viitură şi inundaţii


Concluzii

          Aceste capitole fac prezentarea oraşului Urlaţi din perspectiva vulnerabilităţii sale la unele fenomene. Deoarece omul este integrat în natură, formând cu aceasta un tot unitar, nu se pot împărţi aceste fenomene în naturale şi antropice, ci trebuie analizate laolaltă. Un fenomen ce la prima vedere ar părea natural (dezvoltarea unui torent) nu s-ar produce dacă în bazinul acestuia omul nu ar întreţine anumite activităţi (defrişări, păşunat, construirea drumurilor perpendicular pe curbele de nivel etc.). De asemenea, un fenomen de risc antropic (un incendiu) ar părea la prima vedere că iscarea lui nu are nicio cauză naturală. Dacă ne gândim, în ce fel de climat se află zona afectată: temperatura la vremea respectivă, dacă ploua sau nu, direcţia vântului şi cum extinde acesta incendiul, constatăm că un incendiu nu este doar un fenomen antropic.
Aşadar, riscurile sunt numeroase şi variate pe cei 43 de kmp ai Urlaţiului, predominând de la alunecări de teren la torenţialitate, eroziune fluviatilă şi poluare.


Bibliografie 
  • GHINEA, D. (2002), Enciclopedia geografică a României, Ed Enciclopedică, Bucureşti
  • GRECU, F. (2006), Hazarde şi riscuri naturale, Editura Universitară, Bucureşti
  • ***Strategia privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a ORAŞULUI URLAŢI, Judeţul Prahova, pentru perioada 2007 – 2013
  • www.urlati.ro

autor: Ionuț Tudose
scris: ianuarie 2010
publicat: 11.11. 2015

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...